ACCIDENT CUMPLIT, la Teliucu Inferior. Un bărbat a murit, după ce mașina sa a ajuns în albia râului Cerna

Tragedie la Teliucu Inferior. Un bărbat a murit, după ce a pierdut controlul volanului și a căzut cu mașina în albia râului Cerna. Deși medicii au ajuns imediat la fața locului și au încercat resuscitarea victimei, nu s-a mai putut face nimic pentru a-i salva viața. 

„În data de 20.02.2020, în jurul orei 13:10, Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată telefonic cu privire producerea unui accident rutier (un autoturism s-a răsturnat în albia râului Cerna, pe raza comunei Teliucu Inferior). Echipajul rutier care s-a deplasat la fața locului a constatat, în urma cercetărilor, că autoturismul condus de un bărbat de 59 de ani, din Hunedoara, în timp ce se deplasa pe DJ 687 E, din direcția de mers Hunedoara – Teliucu Inferior, în apropierea fostei cariere de piatră Talc Dolomită, a părăsit partea carosabilului și s-a răsturnat în albia râului Cerna, pe plafon. Conducătorul auto a fost scos din mașină de către echipajul medical, s-a încercat resuscitare acestuia, însă, în ciuda eforturilor personalului medical, a fost declarat decesul bărbatului”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.

Foto arhivă

Articol preluat de pe ziardehunedoara.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.