A ÎNCEPUT DISTRIBUIREA CELEI DE-A DOUA TRANŞE A PACHETELOR DE IGIENĂ OFERITE DE UE

A început distribuirea celei de-a doua tranşe a pachetelor de igienă oferite de UE

Ministerul Fondurilor Europene, prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD), a început, astăzi, distribuirea celei de-a doua tranșe a pachetelor de igienă în județul Hunedoara.

Primele 3.998 de pachete au ajuns în orașele Văii Jiului (Lupeni, Vulcan, Uricani, Aninoasa, Petroșani și Petrila) urmând ca, până în data de 19 iunie, celelalte primării din județ să primească aceste produse pentru a le repartiza persoanelor cu venituri mici, au informat reprezentanţii Prefecturii Hunedoara.

Prefectul județului, Vasilică Potecă, a constituit o echipă din cadrul Instituției Prefectului – Județul Hunedoara care asigură sprijin autorităților locale pentru distribuirea pachetelor trimise de Guvernul României.

În județul Hunedoara, 14.238 locuitori din toate cele 69 de unități administrativ teritoriale beneficiază de acest ajutor.

Fiecare pachet, distribuit cu sprijinul Ministerului Afacerilor Interne și al Instituției Prefectului conține:

5 periuțe de dinți ambalate individual,

4 tuburi de pastă de dinți de 75 ml,

1 tub de săpun lichid de 500 ml,

1 tub de șampon pentru copii de 800 ml,

1 tub de șampon pentru adulți de 500 ml,

detergent granule pentru rufe colorate – 900 g,

detergent granule pentru rufe albe – 1800 g.

Categoriile de persoane care vor beneficia de asistență materială de bază acordate în cadrul proiectului finanțat din POAD sunt:

– persoanele singure și familiile cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;

– familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

– persoane aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, persoane dependente și în alte situații asemănătoare stabilite prin anchetele sociale şi care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, în anumite condiții.

Articol preluat de pe servuspress.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.