Investiții la Spitalul Orășenesc din Hațeg. Ambulatoriul Integrat de Specialitate al unității medicale va fi dotat cu aparatură de ultimă generație. Primăria a scos la licitație achiziția de echipamente medicale moderne, investiția, realizată cu ajutorul banilor europeni, depășind opt milioane de lei.
Potrivit documentației depusă, urmează a fi achiziționate echipamente medicale pentru „Radiologie” în valoare de aproximativ cinci milioane de lei. Și laboratorul de analize medicale va beneficia de aparatură nouă de circa 440.000 de lei. Pentru „Obstetrică -Ginecologie” se va cumpăra echipamente în valoare de aproape 300.000 de lei. De asemenea, pentru compartimentul de recuperare medicală, aparatura ce urmează să fie achiziționată are o valoare de circa 207.000 de lei, iar „Chirurgia” va avea echipamente noi, în valoare de aproximativ 871.000 de lei. Și „Medicina Internă” va fi modernizată cu aparatură în valoare de circa 584.000 de lei. Totodată, Secția de Dermatologie va fi dotată cu echipamente medicale a căror valoare este de aproximativ 351.000 de lei, iar la ORL aparatura nouă ce urmează a fi achiziționată este estimată la circa 141.000 de lei. În același timp, se dorește dotarea cu echipamente medicale moderne a altor două compartimente. Este vorba despre „Ortopedie”, care va avea aparatură nouă în valoare de circa 233.000 de lei, și „Pediatria”, pentru care se dorește cumpărarea de echipamente medicale al cărui cost se ridică la aproximativ 306.000 de lei.
Ambulatoriul Integrat de Specialitate al Spitalului Orășenesc Hațeg cuprinde 11 cabinete medicale care au, la ora actuală, o aparatură uzată fizic și moral. Investiția este finanțată de Uniunea Europeană, prin Programul Operațional Regional, iar contractul prevede și instruirea personalului care va utiliza noile echipamente medicale.
Articol preluat de pe servuspress.ro
Leave a Reply