11 ANI DE LA TRAGEDIA DIN MINA PETRILA

În ziua de sâmbătă, 15 noiembrie 2008, în jurul orei 15:00, o explozie produsă într-un abataj minier al Minei Petrila, în urma acumulărilor în exces de gaz metan, a provocat moartea a opt mineri. Alţi opt salvatori minieri aflaţi în subteran în acel moment au suferit arsuri grave, în urma deflagraţiei. Patru ore mai târziu, o altă explozie avea să curme viaţa altor cinci mineri şi salvatori din mină şi rănirea altor oameni.

Cele două deflagraţii, soldate cu moartea a 13 mineri şi rănirea altor 15, au avut loc la o adâncime de aproape 1.000 de metri, ambele fiind cauzate de acumularea gazelor toxice în mină. Abatajul în care au avut loc exploziile fusese deschis cu doar o săptămână înaintea accidentului, iar în urma tragediei a fost din nou închis. În 30 octombrie 2015, zeci de oameni au luat parte la ceremonia simbolică a scoaterii ultimului vagonet de cărbune din Mina Petrila, eveniment care a marcat închiderea definitivă a exploatării miniere, după 156 de ani de activitate aproape neîntreruptă.

Ancheta tragediei din mina Petrila a dus la condamnarea foştilor şefi ai exploatării. Aurelian Nicula, Gheorghe Roşu şi Dan Ungur, pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi nerespectarea măsurilor de protecţie a muncii în cazul accidentului colectiv de muncă.

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.