Duminică, 13 septembrie, s-au împlinit 107 ani de la moartea lui Aurel Vlaicu, inginerul român, inventator şi pionier al aviaţiei române şi mondiale, una dintre personalităţile din istoria României.
Aurel Vlaicu a murit în timp ce încerca să traverseze Munţii Carpaţi cu avionul „Vlaicu II“, proiectat şi construit chiar de el. Avionul s-a prăbuşit la Băneşti, lângă oraşul Câmpina, iar marele inventator al României s-a stins din viaţă.
Cauza accidentului ar fi fost un atac de cord suferit de Vlaicu, potrivit unor istorici.urel Vlaicu a fost comemorat în satul său natal din judeţul Hunedoara, care îi poartă acum numele. Tot aici se află şi un muzeu dedicat aviatorului.
De asemenea, duminică militarii din Baza Aeriană Boboc au participat la ceremonia de comemorare a acestuia. Manifestarea a fost marcată prin depunerea de coroane la monumentul Aripilor Româneşti din parcul B. P. Haşdeu şi survol cu aeronavele IAK-52 din dotarea Bazei Aeriene Boboc.
În comuna Băneşti din judeţul Prahova, locul accidentului în care Aurel Vlaicu a murit, o echipă de aviatori ai Bazei a participat la momentul omagial, depunând o coroană de flori.
„Jertfa unei mari idei. Vlaicu nu mai este! El a căzut jertfa unei mari idei care-l însufleţea de ani de zile: de a trece Carpatii în zbor, venind din inima Ţării Româneşti, din capitala Bucureşti, de-a dreptul în Ardeal, ca sfântă solie a unor vremi ce nu se mai împiedecă de hotarele trase azi între ţări. Această idee l-a răpus!… A plecat Sâmbătă, în 13 Septembrie, din Bucureşti, voind să vină peste Carpaţi, direct la Orăştie, în dragul său Ardeal, având să sosească aici tocmai pe când marea de popor, Conductul poporal, se va afla pe Dealul-mic, unde şi-a executat el mândrul zbor acum un an. A venit în zbor frumos până la Câmpina, la poalele Carpaţilor, aci însă, vrând să se dea jos pe o pajişte din hotarul comunei Băneşti, la o sucire prea repede a maşinei pe loc, pentru a o conduce la punctul dorit, maşina s-a prăbuşit, căzând cu el la pământ şi omorându-l”, informa revista Cosînzeana, din Orăştie, în numărul din septembrie 1913.
În acelaşi număr, publiciştii relatau şi despre înmormântarea aviatorului, în cimitirul Bellu, din Bucureşti.
„Înmormântarea lui Vlaicu s-a făcut Miercuri, 18 Septembrie, în Bucureşti, cu solemnitate nemaivăzută! Din ordinul M. S. Regelui el a fost decorat în sicriu, cu marea medalie „Virtutea Militară“, decoraţie ce se dă numai celor mai distinşi soldaţi pentru serviciile patriei. Vlaicu a primit-o pentru serviciile aduse prin zborurile de recunoaştere în timpul campaniei în Bulgaria. A fost declarat Mortul Naţiunii şi îngropat pe cheltuiala Statului român, cu onoruri. Asupra mormântului lui s-au făcut zboruri cu aeroplane, de colegii săi zburători din armata română. Au luat parte peste 100.000 de oameni la îngropăciune. Ca la moartea unui cap de ţară! Afară de părinţii şi surorile sale, opt feciori din Binţinţi au mers să-l petreacă la groapă, apoi delegaţi ai inteligenţei noastre din Orăştie, Sibiu şi Braşov. În ţară s-au pornit colecte pentru a-i ridica monumente: pe locul căderii, apoi la Iaşi, unde a zburat în vara trecută, şi la Bucureşti, unde i se va ridica monument comun cu a însoţitorului său, un ofiţer, sublocotenet, mort şi el ca şi Vlaicu prin căderea cu aeroplanul. Redactorul nostru, dl S. Bornemisa, dus şi domnia sa la înmormântare, va aduce amănunte şi vederi de la această dureroasă ceremonie, care ne-a dat pământului pe cel ce mai mult se zbăteâ să se înalţe şi să ne înalţe spre ceriuri!”, informa revista Cosînzeana.
„Va veni şi ea vremea, când ne vom gândi la Vlaicu ca la un învăţător, ca la un suprem exemplu de muncă şi de curagiu, ca la o energie fără pereche, care toarnă în inimi încredere, avânt, conştiinţă: divin desmorţitor de suflete! Astăzi însă, ne gândim numai la Aurel, la fratele nostru, şi-l plângem, cu lacrimi fierbinţi, cu suspinuri adânci, cu dangăte de clopot, – cu toate semnele jelii noastre de oameni frânţi şi nenorociţi…”, adăugau autorii.
Aurel Vlaicu s-a născut la 19 noiembrie 1882, în localitatea Binţinţi de lângă Orăştie (judeţul Hunedoara), care acum se numeşte Aurel Vlaicu. Era fiul lui Dumitru şi Ana Vlaicu, o familie cu stare materială bună care şi-a permis să susţină, cu mari sacrificii, fiul la diferite şcoli. Şi-a continuat studiile inginereşti la Universitatea din Budapesta şi la Technische Hoschschule München, în Germania, obţinându-şi diploma de inginer în 1907. Primul succes, după o intensă muncă, l-a constituit ridicarea de la sol a planorului proiectat şi construit după planurile proprii, pe islazul satului natal, în anul 1909. Convins că la Bucureşti va găsi alte posibilităţi de realizare a proiectelor sale, Aurel Vlaicu trece munţii şi, susţinut de o serie de personalităţi, reuşeşte să construiască aparatul de zbor „Vlaicu I”, o realizare remarcabilă prin simplitatea ei.
Cu acest avion Aurel Vlaicu a reuşit, în 17 iunie 1910, să decoleze de pe câmpul Cotrocenilor de la prima încercare. Al doilea aparat construit, „Vlaicu II” ce a atins o viteză de 90 km/oră şi se ridica până la 1.000 de metri, Aurel Vlaicu a zburat la Arad, Blaj, Braşov, Sibiu, Iaşi şi alte oraşe din ţară. În anul 1912, la concursul aviatic internaţional de la Aspern – Viena, Vlaicu a fost premiat pentru precizia aruncării la ţintă a unui proiectil de la 300 de metri înălţime într-un cerc de 40 de metri şi pentru aterizarea la punct fix. Între anii 1912-1913, Aurel Vlaicu a proiectat modelul Vlaicu III, primul avion de construcţie metalică din lume, proiect care nu a mai fost finalizat.
În 13 septembrie 1913, în timpul unei încercări de a traversa Munţii Carpaţi cu avionul său Vlaicu II, s-a prăbuşit în apropiere de Câmpina, se pare că din cauza unui atac de cord. Este înmormântat în cimitirul Bellu din Bucureşti. Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa se numeşte „Aurel Vlaicu“, iar chipul său se regăseşte astăzi pe bancnota de 50 de lei.
comentarii