100 DE TESTE PENTRU DEPISTAREA COVID-19, DONATE DE CĂTRE GHEORGHE FIRCZAK SPITALULUI DEVEAN


UPDATE: Testele rapide pentru depistarea COVID-19 vor ajunge, de fapt, la Spitalul Municipal „Dr.  Alexandru Simionescu” Hunedoara. Această decizie a fost luată ulterior întâlnirii de miercuri dimineața între Gheorghe Firczak și prefectul județului Hunedoara, Vasilică Potecă. Între timp, decizia prefectului s-a schimbat, iar testele rapide de depistare COVID-19 nu vor mai ajunge la spitalul din Deva, ci la cel din Hunedoara.

Știrea inițială:

Nu mai puțin de 100 de teste rapide pentru depistarea COVID-19 au fost donate de către dr. Gheorghe Firczak, în numele Asociației Județene a Răniților Revoluției și a Urmașilor Eroilor Martiri Hunedoara-Deva, pe care o reprezintă. Aceste teste vor ajunge la Spitalul Județean de Urgență Hunedoara-Deva, acolo unde este atât de multă nevoie ca toate cadrele medicale să fie testate, la fel și pacienții care se află, practic, închiși în această perioadă în unitatea medicală, deoarece spitalul este în carantină.

100 de teste pentru depistarea COVID-19, donate de către Gheorghe Firczak spitalului devean

 

Am donat 100 de teste rapide pentru depistarea COVID-19, Spitalului Județean de Urgență Deva. Le-am achiziționat prin cabinetul medical individual dr. Edith Stoica, din Simeria și le-am donat în numele Asociației Județene a Răniților Revoluției și a Urmașilor Eroilor Martiri Hunedoara-Deva. Este contribuția asociației. Așteptarea a durat aproximativ două săptămâni. Testele au fost achiziționate de la o firmă din București. Fără doamna doctor Stoica nu aș fi reușit să aduc aceste teste în județ. A avut o contribuție esențială în achiziționarea acestora”, a declarat dr. Gheorghe Firczak.

 

dr. Gheorghe Firczak: „Trebuie să ne adaptăm, altă soluție nu există”

Profesorul doctor Gheorghe Firczak este de părere că în situația actuală trebuie să ne adaptăm, pentru că altă soluție, deocamdată nu există.

„Situația este destul de complicată, dar, pe de altă parte, dacă facem comparație cu ceea ce se întâmplă în România și ce se întâmplă în lume, trebuie să constatăm că situația de la noi nu este atât de gravă. Nu este nici una plăcută, în nici un caz, dar una este să ai 85 de decese într-o lună și alta este să ai într-o zi, 1.000 de decese. Din păcate, am constatat că și la noi există disfuncționalități, dar uite că nu sunt chiar atât de multe ca în anumite țări, pe care, a priori, le considerăm mai dezvoltate decât România. Spre exemplu, Marea Britanie, care a pornit mai târziu în această pandemie și, iată, că, la capitolul îmbolnăviri și decese a depășit România. Asta nu este neapărat o consolare, dar este o consolare că autoritățile vor reuși să reducă din ce în ce mai mult îmbolnăvirile și, până la urmă, să le stopeze. Este dificil, pentru că acest coronavirus nu este un dușman palpabil, ci este unul nevăzut. Trebuie să ne adaptăm, altă soluție nu există”, a conchis dr. Gheorghe Firczak.

Articol preluat de pe servuspress.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.