Președintele american Donald Trump a declarat că și-ar dori ca lidera opoziției din Venezuela, Maria Corina Machado, să se „implice” într-o anumită formă în conducerea țării, relatează CNN, citat de News.ro. Afirmațiile au fost făcute marți, la Casa Albă, înainte de plecarea lui Trump la Forumul Economic Mondial de la Davos, și marchează o nuanțare a poziției sale față de scena politică venezueleană.
