Când spunem „nu e treaba noastră”, sau „e la ei în familie”, ori… „nimeni nu face nimic” în momentul în care vedem cum circulă drogurile printre copii, nu facem altceva decât să contribuim, prin tăcere, la nivelul de violenţă, care tot creşte şi se dezvoltă sub ochii noştri. Apoi ne trezim la realitate, de fiecare dată mult prea târziu. În localitatea în care a avut loc crima, toată lumea ştia că cineva le furnizează acestor copii droguri. Toată lumea îi vedea că nu merg în direcţia potrivită, dar toată lumea a privit de pe margine.