Şefii de vamă şpăgari negociau mita ca îndrăgostiţii: „Vreau să te iubesc mai mult”

Şpagă la container în vamă! Doi şefi din portul Constanţa au fost reţinuţi. Unul fiind fratele şefului PNL Tulcea. Procurorii spun că cereau 350 de euro mită pentru fiecare container ca să urgenteze intrarea mărfurilor în ţară. Mascau afacerea ilegală în declaraţii de iubire şi acceptau doar euro ca să nu lase amprente pe hârtii, arată stenogramele. Denunţătorul ar fi un om de afaceri implicat în urmă cu patru ani într-un alt dosar de corupţie şi acuzat atunci de dare de mită.