România, pe harta dansului irlandez. Cine sunt tinerii care participă la campionate mondiale

Dansul irlandez nu mai este de mult doar o curiozitate culturală în România. O mână de oameni a reușit să pună țara noastră pe harta mondială a acestui sport extrem de riguros. Totul a pornit acum 15 ani, de la o pasiune solitară, iar astăzi românii se califică constant la campionatele mondiale din Dublin sau Glasgow, concurând de la egal la egal cu nativii irlandezi.