Avem cei mai scumpi carburanţi din istorie şi am doborât până şi recordul de acum patru ani – mai ţineţi minte noaptea aceea în care românii au făcut cozi la benzinării. Motorina premium a depăşit 10 lei pe litru, iar cea standard nu mai are mult până să ajungă acolo. Şi încă nu au ajuns la noi toate creşterile petrolului de pe pieţele internaţionale, aşa că n-ar trebui să ne mire un preţ mai mare cu încă un leu pe litru. Cât despre ieftiniri…Singura soluţie pentru noi toţi este statul. Politicienii încă analizează situaţia dar spun că reducerea accizei şi a TVA-ului sunt ULTIMELE variante pe care le vor lua în calcul.
