În fotbal, gloria are chipul trofeelor. Stă în vitrine, în statistici şi în nopți de victorie. Antrenorii foarte mari se bucură de ele. Şi, mai există, din când în când, câte un om care reușește să facă ceva infinit mai greu: să schimbe destine. Mircea Lucescu a făcut ceea ce fac, de fapt, foarte puțini: a pus oamenii pe primul loc. La Istanbul, într-o comunitate de români plecați departe de casă, a construit o biserică. iar momentul din 2002, când Pascal Nouma marchează și apoi îi sărută mâna în fața unui stadion întreg, e o lecţie de viaţă. Mircea Lucescu rămâne dovada că adevărata măsură a unui antrenor nu este ceea ce câștigă, ci ceea ce lasă în urmă.