La colţul străzii, la piaţă, pe şantier, în Uber, dar şi în inima districtului financiar din Londra, se vorbeşte în română. E a treia cea mai vorbită limbă din Regat, după engleză şi poloneză. O britanică îndrăgostită de ţara noastră se luptă să obţină introducerea limbii române drept opţiune de studiu în învăţământul secundar. Câţiva politicieni laburişti au pus şi ei umărul, dar decizia finală le va aparţine şefilor din educaţie. O petiţie de susţinere a iniţiativei strânge deja semnături.
