Misiunea Artemis II, la un pas de lansare. NASA vrea să ducă primii astronauți pe Lună în mai puțin de 2 ani

Urmează o noapte istorică în cucerirea Spațiului. În mai puțin de cinci ore, va fi lansată către Lună prima misiune cu echipaj uman din ultima jumătate de secol. La bord vor fi 4 astronauți, 3 bărbați și, în premieră, o femeie, care vor parcurge peste 2 milioane de kilometri și vor survola partea nevăzută a Lunii. Sunt considerați deja eroi pentru că au curajul de a readuce omenirii visul de a călători și chiar de a locui pe Lună. Ei vor călători la bordul navei spațiale Orion, echipată cu un scut termic capabil să reziste la temperaturi de peste 2.800 de grade Celsius.