Ludovic Orban îl laudă pe Bolojan: „Triumviratul Iohannis-Ciolacu-Ciucă a dus România pe buza prăpastiei”

Liderul Forța Dreptei, Ludovic Orban, lansează un atac dur la adresa fostei conduceri politice, pe care o acuză că a împins România „pe buza prăpastiei” politice și economice. Într-un mesaj public, Orban susține că actualul guvern a fost nevoit să adopte măsuri de austeritate pentru a evita colapsul bugetar și cere sprijin politic pentru premierul Ilie Bolojan, pe care îl consideră esențial pentru stabilizarea și relansarea economiei.