Locul din România unde tradiţii vechi de sute de ani sunt readuse la viaţă. Muzeul devine „laborator viu”

Într-o lume grăbită, unde totul pare să se destrame, există un loc în Hunedoara în care lucrurile se leagă din nou. Prin proiectul „Totul se leagă”, în colaborare cu Asociaţia Ivan Patzaichin – Mila 23, Muzeul Textilelor din Băiţa începe o transformare importantă. Nu mai este doar un loc în care sunt păstrate obiecte vechi. Muzeul se extinde, se modernizează şi devine un spaţiu viu, în care tradiţia este pusă la lucru.