Lecţie de solidaritate într-o comună din România. Beneficiarii de ajutor social au ieşit la deszăpezit

În comuna Valea Mărului din judeţul Galaţi, oamenii au dat dovadă că simţul comunitar încă există! După codul de viscol, localnicii care primesc ajutor social au ieşit în stradă, înarmaţi cu lopeţi, pentru a curăţa zăpada. Asta deşi, mulţi dintre ei aveau deja orele de muncă în folosul comunităţii completate. Umăr la umăr, au muncit ore întregi, însă, nu s-au plâns, iar rezultatul final le-a adus zâmbetul pe buze.