Cel mai bun neurochirurg e trenul de Bucureşti. O glumă amară printre medici, o realitate cruntă pentru bolnavii din Teleorman. E judeţul în care un pacient cu AVC sau infarct nu are nicio şansă dacă nu prinde prima ambulanţă spre Capitală. Spitalele mici din judeţ sunt doar escale în drumul spre vindecare. Nu sunt medici, nu există aparatură sau, dacă există, stă degeaba. Soluţiile, de la primari până la premier, amintesc de vremurile demult apuse. Observator îţi prezintă „Sănătatea, cu garda jos!”
