Ioana Mihăilă, despre decizia în cazul vaccinurilor: Mă aştept să fie modificări în deciziile judecătoreşti

Fostul ministru al Sănătății, Ioana Mihăilă, a declarat, miercuri, că se așteaptă să mai fie modificări în deciziile instanțelor în ceea ce privește procesul cu Pfizer. Ea a subliniat că țara noastră nu și-a respectat contractul, iar decizia pronunțată de instanța din Belgia este o consecință a acestui lucru. Fostul ministru a mai explicat că, pe de altă parte, situația într-adevăr a fost diferită față de cea estimată de UE în momentul în care a semnat contractul cu Pfizer, scrie News.ro.