Guvernul vrea să scoată spațiile comerciale de la parterul blocurilor de la întreținere. Locatarii, revoltați

Abia împăcaţi cu gândul că impozitele şi facturile la întreţinere s-au majorat, românii care locuiesc la bloc… mai primesc o veste proastă de la Guvern. Magazinele situate la parter… ar urma să fie scutite de la plata întreţinerii, ceea ce înseamnă că toate cheltuielile s-ar muta tot în facturile vecinilor de deasupra. Locatarii sunt, evident, revoltaţi. Comercianţilor, în schimb, li se pare firesc. Având intrări separate, acum plătesc servicii de care nu beneficiază, precum curățenia sau lumina pe casa scării.