Fostul ministru al Sănătăţii Florian Bodog (PSD), trimis în judecată într-un dosar de abuz în serviciu şi fals intelectual, în legătură cu angajarea unei consiliere care nu s-a prezentat la locul de muncă, a fost achitat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ). Soluţia, pronunţată de un complet de cinci judecători, este definitivă. Instanţa a considerat că „lipsa prezenţei fizice nu este echivalentă cu lipsa activităţii prestate”, arătând că „natura atribuţiilor specifice acestei funcţii nu presupune o prezenţă fizică obligatorie la sediul instituţiei”.
