Au ieşit la iveală noi detalii în cazul crimei şocante din Timiş, unde un copil de 15 ani a fost ucis şi îngropat pe un câmp din spatele casei unuia dintre suspecţi. Ancheta arată că fapta ar fi fost premeditată, suspecţii folosindu-se de un ATV pentru atagerea victimei în „capcană”. Doi minori de 15 ani au fost reţinuţi de poliţişti, pentru omor calificat şi profanare de cadavre. Un al treilea, de 13 ani, ar fi mărturisit primul ce s-a întâmplat, însă acesta nu poate fi urmărit penal din cauza vârstei.
