Un secol. Atât a durat să trecem de la telefonul cu disc la smartphone. Pe vremuri, era un lux să deţii aşa ceva şi, cu siguranţă, bunicii noştri îşi amintesc cel mai bine. Acum, însă, a devenit un obiect nelipsit. Ca să prezinte aşa cum se cuvine această evoluţie impresionantă a telefonului, Muzeul Național al Bucovinei și Muzeul Județean Buzău şi-au pus laolaltă colecţiile la Suceava. O expoziţie perfectă atât pentru nostalgici, cât şi pentru generaţia Z.
