Moţiunile simple ale opoziţiei împotriva a trei miniştri din guvernul Bolojan s-au transformat într-un război al declaraţiilor între partenerii din coaliţie. PSD se leapădă de Bolojan şi anunţă că nu poate susţine un premier care ia decizii pe cont propriu. Asta în timp ce AUR face apel la social-democraţi să li se alăture în demersul de suspendare al preşedintelui. Ruptura se adânceşte tocmai în momentul în care partidele de coaliţie trebuie să se pună de acord pentru reforma în administraţie şi pachetul de relansare economică.
