Artemis 2 s-a întors acasă. Testul suprem trecut de echipaj în ultimele minute

După 10 zile în care a făcut istorie, echipajul misiunii Artemis II s-a întors acasă. 4 astronauți, 3 bărbați și, în premieră, o femeie, au devenit eroi. Astronauţii au orbitat de două ori în jurul Pământului, au parcurs peste 2 milioane de kilometri și au survolat partea nevăzută a Lunii. Şi, aşa, au readus omenirii visul de a călători și chiar de a locui pe Lună. În ultimele ore, cât noi am dormit, ei au trecut prin stări şi momente pe care abia dacă ni le putem imagina. Iar acesta este filmul amerizării istorice, al unei misiuni istorice.