ANIMAŢIE. Tată şi cei doi copii, striviţi de un TIR care a intrat pe contrasens pe „şoseaua diavolului”

Detalii şocante despre tragedia de pe DN6, în care o familie, tatăl și cei doi copii ai săi, adolescenți, au fost uciși într-un accident devastator. Şoferul de TIR care i-a spulberat le-a spus poliţiştilor că a intrat pe contrasens încercând să evite o groapă din asfalt. Este aceeași șosea pe care, luna trecută, șapte suporteri greci au murit. Presa din afară a numit şoseaua „drumul diavolului”. Pentru şoferi, DN6 e pista de curse mortală a României, drumul unde mor oamenii, iar lipsa unei autostrăzii transformă fiecare călătorie într-un joc macabru de noroc. Autorităţile promit, din nou, proiecte pentru şoseaua care leaga Bucureştiul de Timişoara.