Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) este alături de avocații din Baroul Hunedoara şi apreciază că acţiunile de protest ale corpului magistraţilor trebuie să fie însoţite în egală măsură de moderaţie şi de respect faţă de profesia de avocat şi solicită evitarea inconsecvenţei în aplicarea măsurilor de protest, rigiditatea în comunicare cu barourile sau adoptarea de măsuri disproporţionate faţă de avocaţi, potrivit unui comunicat transmis, miercuri, presei.
“Uniunea Naţională a Barourilor din România (UNBR) apreciază eforturile depuse de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) de a asigura o comunicare eficientă cu organele profesiei de avocat în această perioada dificilă, marcată de declanşarea acţiunilor de protest ale Corpului profesional al magistraţilor. Comunicarea de către instanţele judecătoreşti a perioadei şi a formelor de protest a reprezentat un factor util în programarea activităţilor specifice pentru exercitarea profesiei de avocat. Aceasta contribuie la speranţa că sistemul judiciar percepe rolul de partener al avocatului aşa cum acesta este recunoscut prin lege. UNBR îşi manifestă, însă, regretul că acţiunile de protest, a căror legitimitate pe fond nu o pune în discuţie, în unele cazuri nu au avut un caracter uniform şi predictibil (durată, cauze exceptate, completuri care nu urmează acţiunile de protest etc.), iar atitudinea unor instanţe faţă de avocaţi s-a îndepărtat de la regulile respectului profesional clamate şi de Carta interprofesională a judecătorilor, procurorilor şi avocaţilor români din septembrie 2015, adoptat în aplicarea Avizului 16 (2013) al Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) şi de Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat. În acest sens, UNBR este preocupat de escaladarea tensiunilor apărute în raporturile la nivel interinstituţional care au generat protestul declarat de Consiliul Baroului Hunedoara, care continuă şi în prezent, în ciuda eforturilor de dialog manifestate la nivelul Curţii de Apel Alba Iulia şi Baroului Hunedoara”, se arată în comunicatul remis.
Conform documentului, UNBR se va implica activ în rezolvarea problemelor sesizate de Consiliul Baroului Hunedoara, “fiind de datoria sa să acţioneze ca un factor de dialog cu reprezentanţii sistemului judiciar”, după cum se precizează în același comunicat semnat de către președintele UNBR, av. dr. Traian-Cornel Briciu.
Pe aceeași temă:
Protest al avocaţilor din Baroul Hunedoara. De luni, se vor prezenta doar în cauzele urgente
Articol preluat de pe servuspress.ro
Leave a Reply