Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat la Berlin că Ucraina își produce deja majoritatea armelor necesare în războiul cu Rusia și ar putea chiar să-și dubleze capacitatea de producție, dacă ar primi finanțarea adecvată din partea aliaților. Vizita sa în Germania a fost marcată de noi acorduri de cooperare militară și de un angajament important al Berlinului pentru achiziția a sute de rachete antiaeriene Patriot.
