Liniştea a fost frântă de chemarea pe care milioane de oameni o aşteaptă în fiecare an cu sufletul plin: Veniţi de luaţi lumină! A fost noaptea în care întunericul a făcut loc speranţeişi toţi am avut acelaşi gând. Noaptea în care credinţa s-a aprins dintr-o singură flacără şi a ajuns, din mână în mână, din om în om, în inimile tuturor. Glasurile ni s-au unit în rugăciune, iar, de acum, timp de 40 de zile, în cea mai frumoasă mărturie: Hristos a Înviat! În Capitală, mii de credincioși au trăit la unison momentul Învierii Mântuitorului, au plâns de bucurie şi s-au rugat neîncetat.
