Interceptări din dosarul DNA dezvăluie în detaliu cum funcționa mecanismul de colectare și împărțire a banilor pentru promovarea frauduloasă a examenelor la Autoritatea Rutieră Română (ARR). Discuțiile ambientale și convorbirile surprinse de anchetatori arată negocieri directe privind sumele, traseul banilor și rolul fiecărui intermediar, dar și implicarea la vârf în gestionarea acestora. Înregistrările surprind inclusiv momente în care sumele sunt predate, numărate și împărțite, precum și dialoguri explicite despre „tarifele” percepute și distribuția lor între membrii rețelei care îl are în centru chiar pe directorul general Cristian Anton, conturând imaginea unui sistem organizat și bine înrădăcinat.
