Generaţia Z trăiește în ritmul notificărilor: telefonul şi laptopul merg în paralel, multitasking-ul pare, pentru ei, un stil de viaţă. Specialiştii spun însă că nu e vorba de vreun supertalent şi nici de productivitate, ba dimpotrivă. Trecerea rapidă de la o sarcină la alta obosește creierul, reduce concentrarea și crește riscul de greșeli, anxietate și stres.
