Creşterile de la pompă încep să se resimtă şi la producătorii locali. Pentru a îşi acoperi cheltuielile, aceştia au fost nevoiţi să mărească preţurile chiar şi cu 15%. Iar la un târg de profil din judeţul Harghita, la tarabe a cam bătut vântul. Chiar dacă producătorii au pus la vânzare tot ce au mai bun, de la preparate din carne și lactate, până la siropuri, pâine de casă și ouă încondeiate, clienţii s-au lăsat aşteptaţi.
