Ziua şi scumpirea la benzină şi motorină. Am sărit deja de nouă lei pe litrul de motorină şi tare mă tem că în curând vom regreta şi acest preţ ce până mai în urmă cu două saptămâni ni se părea uriaş. Iar efectul se propagă în toată economia precum undele pe care le provoacă o piatră aruncată în apă – valuri-valuri. Companiile din întreaga ţară deja resimt efectele: de la taximetrişti, la curieri sau chiar fermieri. Toţi plătesc mai mult şi, evident, transferă costul suplimentar în banii pe care îi cer pe servicii şi produse.
