Explicaţia companiilor aeriene pentru pasagerii blocaţi o zi în aeroport. Unii au dormit pe jos

Efectele haosului provocat de ninsoarea abundentă de ieri pe cel mai mare aeroport din ţară încă nu s-au stins. Sute de oameni au stat blocaţi pe Otopeni mai bine de 24 de ore: două companii low-cost nu au putut să-şi ridice de la sol aeronavele. Din amânare în amânare, apoi îmbarcaţi, lăsaţi să aştepte cu orele, doar ca într-un final să fie daţi jos din avioane şi lăsaţi să doarmă care pe unde a apucat. De teamă să nu piardă cursa, mulţi au tras un pui de somn pe aeroport. Acum sunt hotărâţi să ceară despăgubiri. Reprezentanţii companiilor ridică din umeri şi spun că amânările au fost decise cu un singur gând în minte: siguranţa pasagerilor.