Plafonarea gazelor dispare în aprilie, dar românii vor plăti 31 de bani/kWh până în 2027. Ce tarif au firmele

Când aud de liberalizare, românii intră în panică. Pentru că mereu piaţa liberă le-a adus facturi mai mari. În aprilie dispare plafonarea tarifului gazelor naturale. Dar autorităţile s-au mai gândit şi au decis să amâne liberalizarea pieţei cu un an. În plus, Guvernul schimbă mecanismul de ajutor pentru facturile la gaz, dar promite că prețurile nu vor creşte peste nivelul actual. Românii ar urma să plătească, până în aprilie 2027, tot cel mult 31 de bani pe kWh, ca până acum. Firmele, în schimb, vor plăti preţul pieţei, iar asta nu are cum să nu se reflecte în scumpire generalizată.