Anchete după prăbușirea turnului bisericii din Cehu Silvaniei. Proiectant: În ziduri au apărut recent fisuri

Jumătate de mileniu de istorie s-a făcut praf seara trecută, după ce turnul bisericii reformate din orașul Cehu Silvaniei, județul Sălaj, s-a prăbuşit. Este vorba despre o biserică monument istoric care era în plin proces de renovare. În momentul prăbuşirii, o poliţistă a fost rănită. Şi o maşină a fost distrusă după ce a fost prinsă sub dărâmături. Acum se fac mai multe anchete.