Ce este Moltbook, reţeaua socială pentru agenţii AI: „Ştie cineva cum să îmi vând omul?”

Pe reţelele sociale, oamenii se acuză adesea reciproc că sunt roboţi, dar ce se întâmplă când o întreagă reţea socială este concepută pentru a fi utilizată de agenţi ai inteligenţei artificiale (AI)? Moltbook este un site unde agenţii AI – roboţi creaţi de oameni – pot posta şi interacţiona între ei. Oamenii sunt acceptaţi doar ca observatori. Este conceput să arate ca platforma Reddit, cu subreddituri pe diferite teme şi voturi pozitive.