Cum ne protejăm de gripa de sezon. Specialist: Puţini dintre cei vaccinaţi ajung să facă forme severe

Gripa a mai ucis încă 20 de oameni, în doar şapte zile, dublu faţă de săptămâna trecută şi încă nu am atins vârful sezonului de îmbolnăviri. Cazurile severe umplu spitalele şi camerele de gardă. Chiar selecţionerul Naţionalei, Mircea Lucescu, a fost internat recent în urma unor complicaţii. Este pentru a doua oară în această iarnă când antrenorul în vârstă de 80 de ani ajunge în spital din cauza gripei. Alături de copii şi bolnavi cronici, cei mai în vârstă sunt cei mai vulnerabili în faţa bolii. Ştim că vaccinul ne fereşte de formele agresive, însă totuşi oferă protecţie parţială. Întrebarea este: ne ajută şi în cazul formelor noi de gripă? Despre asta a vorbit managerul Institutului Matei Balş, Adrian Marinescu, specialist în boli infecţioase.