Liceul industrial din Hunedoara a intrat în șantier

Patru dintre clădirile Liceului Tehnologic „Matei Corvin”, printre care se numără și vechea cantină. sunt cuprinse într-un program de reabilitare și eficientizare termică. Investiția are o valoare totală de 13,3 milioane de lei, bani europeni obţinuţi prin POR 2014 – 2020.

„Cele 4 clădiri vor fi izolate cu sisteme compozite a căror grosime va fi de 20 de cm, vor avea acoperişuri reabilitate, planşee cu termoizolaţie groasă de 30 de cm şi vor fi încălzite de o centrală termică nouă, pe biomasă sub formă de peleţi, cu un randament mult mai bun şi cu emisii de CO2 mult mai scăzute. De asemenea se vor înlocui şi reţelele de distribuţie a agentului termic în cele 4 clădiri amintite”, a informat Primăria Hunedoara.

Proiectul mai prevede, printre altele, şi reabilitarea instalaţiei de iluminat precum şi realizarea unei instalaţii moderne de prevenire şi stingere a incendiilor, după standardele actuale. Un alt proiect al municipalității, în valoare de 8,2 milioane de lei, vizează reabilitarea, modernizarea şi dotarea Atelierului 2 de practică şi amenajarea unui teren de sport cu balon presostatic.

Liceul tehnologic – industrial „Matei Corvin” a fost înfiinţat în 1966, ca liceu metalurgic şi timp de mai multe decenii a reprezentat cea mai mare unitate de învăţământ din Hunedoara. Aici au fost pregătiţi mii de elevi care după absolvire urmau să fie angajaţi ai combinatului siderurgic din municipiu.

comentarii

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.