FC Corvinul Hunedoara, victorie la scor în primul meci din play-off-ul Ligii a treia

Corvinul Hunedoara continuă seria invincibilă din acest sezon. Alb-albaștrii au debutat cu dreptul (și) în play-off, 5-0 (3-0), cu Viitorul Cluj-Napoca, după o partidă disputătă pe o ploaie sâcâitoare, informează FC Corvinul Hunedoara.

După bunul obicei, corviniștii au apăsat pedala de accelerație încă din startul partidei, chiar dacă au fost incomodați, pe alocuri, de starea gazonului – îmbibat, în unele porțiuni de apă – din cauza ploii abundendente. Și, după șase minute, Andrei Roșu a „recidivat” după reuşita din etapa precedentă şi a deschis scorul, cu o lovitură de cap puternică, după un corner al lui Hergheligiu. 2-0 s-a făcut dincolo de jumătatea primei reprize, după ce Arnăutu a înscris, superb, cu un şut în vinclu, de la 16 metri – pasator, acelaşi Hergheligiu! Scorul pauzei l-a stabilit Da Motta… cu o lovitură de cap (!) din interiorul careului mic, după o recentrare a lui Arnăutu.

În actul secund, Corvinul a rămas la cârma jocului, fără să dea prea multe şanse adversarilor din Cluj şi mai marcat în alte două rânduri! Mai întâi a făcut-o, în minutul 63, golgheterul Hergheligiu, care a înscris, cu calm, după un contraatac rapid, iniţat în urma unei recuperări a lui Bradu şi a unei pase, printre fundaşii centrali, venită de la Andrei Roşu. A doua reuşită, ultima a meciului, a venit de la punctul cu var: Petre Simon a transformat, cu siguranţă, o lovitură de pedeapsă dictată în urma unui henţ în careu al unui fundaş adversar, în penultimul minut regulamentar. 5-0, „norma” rămâne în picioare, iar Corvinul mai face un pas spre meciurile de baraj, după ce duelul direct dintre Metalurgistul Cugir şi Unirea Ungheni s-a încheiat, nedecis, 1-1.

Sâmbăta viitoare, „corbii” joacă tot acasă, de la ora 17:00, în compania cugirenilor.

Corvinul Hunedoara: Lefter – Iacob, Garutti, A. Vlad, Da Motta – Roşu (76, Mitran), Giura (46, Mogoş), Bradu, Buş (cpt.) (76. A. Dumitru) – Hergheligiu (85, Bedea), Arnăutu (46, Simon). Antrenor: Florin Maxim.

Sursa: FC Corvinul Hunedoara.

Mai multe imagini pe pagina de Facebook a FC Corvinul Hunedoara.

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.