Clădirea spitalului din Hunedoara intră în șantier

Lucrările de eficientizare energetică a clădirii Spitalului municipal din Hunedoara pot începe. Contractul de execuție a investiției în valoare de 36,8 milioane de lei (7,5 milioane de euro) a fost semnat între primărie și societatea italiană Manelli Impresa, câştigătoarea licitației publice.

Proiectul vizează clădirea principală a Spitalului Municipal Hunedoara și este cofinanţat din fonduri europene prin Programul Operaţional Regional. principalul său scop este diminuarea drastică a consumurilor de energie (termică şi electrică).
„Prin intermediul proiectului, întregul corp principal al spitalului (cu o suprafaţă totală a pereţilor exteriori de aproximativ 11.000 mp) va fi anvelopat cu vată bazaltică şi polistiren extrudat. Lucrările vor viza însă atât subsolurile şi demisolurile cât şi acoperişul. Proiectul nu se rezumă însă la anvelopare termică, ci va presupune şi înlocuirea instalaţiilor termice şi sanitare precum şi realizarea unui sistem de gospodărire a apei (format din bazin de apă, cameră cu pompe şi centrală termică). De asemenea, într-o bună parte din spaţiile spitalului se vor reface finisajele interioare”, a informat Primăria Hunedoara.
Vor mai fi construite patru scări exterioare pentru evacuarea persoanelor în situaţii de urgenţă, amplasate pe cele două laterale ale corpului principal de clădiri și va fi amenajat un parc fotovoltaic în spatele clădirii principale, cu ajutorul căruia spitalul îşi va produce singur aproape jumătate din cantitatea de energie electrică de care are nevoie zilnic.

Spitalul din Hunedoara a fost construit în anii 60, în sistem monobloc, cu nouă niveluri, având fundații de beton, cadre portante, planșee beton armat, închideri de cărămidă și acoperiș tip terasă. A fost conceput ca unitate spitalicească complexă şi completă la o capacitate de 640 de paturi.

comentarii

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.