Centru comercial în locul fostei fabrici de pâine din Hunedoara anilor de comunism

Un centru comercial ar putea fi construit în locul fostei fabrici de pâine din Hunedoara anilor de comunism.

Clădirea reprezentativă pentru Hunedoara primilor ani de comunism, aflată pe Bulevardul Traian, va fi demolată, împreună cu alte anexe, iar în locul lor va fi ridicat un mall, potrivit unui proiect prezentat de o companie privată.

„Pe terenul studiat, beneficiarul dorește amplasarea unei construcţii, cu funcţiunea de centru comercial. În vederea realizării investiției este necesară demolarea construcțiilor existente pe amplasament. Scopul investiţiei este acela de a deservi populaţia rezidentă cu produse alimentare şi nealimentare în condiţii de calitate sporite, precum şi acela de a îmbunătăţi aspectul urbanistic al zonei. Imobilele în discuție sunt domenii private, situate în intravilanul localității, într-o zonă cu unități de producție și servicii. Amplasarea lângă artere de tranzit şi în apropierea unor zone rezidenţiale a unui centru comercial este binevenită şi nu contravine funcţiunilor admise”, se arată în memoriul de prezentare publicat pe site-ul Agenției de Protecție a Mediului Hunedoara.

Investiția din Hunedoara se află în faza de consultare a publicului înaintea elaborării Planului Urbanistic Zonal. Hunedorenii pot transmite observații și propuneri până la data de 9 octombrie 2020 și pot găsi informații despre proiect pe pagina de internet a Primăriei Hunedoara. Terenul ce a generat PUZ are o suprafață de 15.084 metri pătrați, se arată în documentație.

Potrivit profit.ro, noul centru comercial va face parte din parcurile de retail ale grupului polonez Scallier, care are în plan ca până în 2022, să finalizeze șase facilități comerciale pe piața locală sub brandul „Funshop Park”. Planurile companiei vizează construcția a șase parcuri de retail cu o suprafață închiriabilă de 40.000 de metri pătrați în Moșnița Nouă (Timiș), Hunedoara, Roșiorii de Vede, Focșani, Vaslui și Vladimirescu (Arad).

 

comentarii

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.